Another sunrise

Viata Bellei si a lui Edward pare perfecta si pare ca nimic nu poate sa ii desparta. Insa, dupa o serie de intamplari neasteptate, ies la iveala legaturi noi si... Dusmani noi. Brusc, viata lor minunata se darama si incet-incet, legaturi puternice incep sa se destrame. O batalie pe viata si pe moarte, in care motto-ul este: "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte". Singura cale de a scapa este sa ramana uniti si puternici, lasand prejudecatile la o parte si sa lupte pana la capat. O poveste tumultoasa, plina de intrigi spumoase, care te tine in tensiune pana in ultimul moment.

“Si moartea poate-apoi sa ma sugrume,
Caci mi-am trait norocul meu pe lume.”
William Shakespeare


Prefata

Timpul pare ca se scurge foarte placut in universul meu si al lui Edward. Oricat de multe dificultati am intampinat amandoi in trecut,toate se evaporasera… Cel putin pentru o vreme. Si chiar nu conta nimic daca toate persoanele pe care le iubeam erau alaturi de mine. Nu ma interesa lumea de afara. Lumea mea se limita acum la Edward si la noua mea familie. Asa ca, ce altceva ar fi putut sa ma faca nelinistita? Bineinteles, viata nu e intotdeauna numai lapte si miere. Exista intotdeauna dificultati;exista intotdeauna suisuri si coborasuri. Si am fost mereu gata sa le trec pentru a fi o vesnicie alaturi de Edward si de toti ceilalti. Poate ca nu m-as fi asteptat la unele lucruri ce aveau sa se intample.Nu mi-as fi imaginat niciodata asemenea legaturi uimitoare si necunoscute; nu mi-as fi inchipuit de asemenea ca am fost atata vreme mintita tocmai de el. Dar unele lucruri pur si simplu se intampla si nu pot fi oprite!



Prolog

Oricat de mult vroiam ca totul sa se termine in momentul acela, ceva- sau mai degraba cineva- ma ruga sa lupt. Dar mi se parea un efort imposibil sa mai continui o lupta inutila. Nu avea sens. Nu luptam pentru mine. Ci pentru Renesmee. Ea era singurul motiv pentru care inca eram in picioare, singurul motiv pentru care inca imi pastram gandurile clare.
Si acela nu era nici pe departe sfarsitul luptei. Urma ca totul sa dureze o vesnicie pana cand voi muri. Doar ca vroiam cu toata fiinta sa ma pastrez in viata pentru singurele mele motive pentru care imi traiam cu bucurie eternitatea…
Vampirii din jurul meu se miscau repede, aruncandu-mi priviri veninoase. Dar ii vedeam in ceata. Un singur chip il puteam zari in acea multime infricosatoare- da, el: cel care era hotarat pana in maduva oaselor sa imi faca sfarsitul cat mai tragic.
Dar nu puteam ceda. Eram hotarata sa lupt pana la capat.Indiferent de pret...



Capitolul 1
-Evadarea-


Din cand in cand , soarele trimitea sclipiri uimitoare pielii mele. Trebuia sa mai treaca ceva timp ca sa ma obisnuiesc cu asta… Totusi, in ciuda faptului ca eram ce eram ma simteam atat de umana in unele privinte: de exemplu, dragostea mea pentru Edward nu se schimbase, in schimb crestea in fiecare zi. Si in interior ramasesem aceeasi Bella: sensibila, prostuta si vesnic pesimista. Dar in unele privinte ma schimbasem atat de mult… N-avea rost sa le mai enumar… Eram complet schimbata din punct de vedere fizic si punct.
Gandurile mi-au fost distrase de frumusetea peisajului din jurul nostru. Aerul parea poleit si aproape stralucea. Iarba se unduia in adierea slaba a vantului si fosnea placut in timp ce paseam pe ea. Puteam simti aroma racoritoare a plantelor din jur si a florilor care rasareau timid printre firele de iarba. Am inhalat adanc aerul acela binefacator si am privit soarele. Eram naucita de frumusetea lui, cu atat mai mult ca soarele nu era o prezenta normala in orasul Forks.
Am fost din nou distrasa de stralucirea mea ca de diamant. Imi placea, dar ma si speria in acelasi timp.
-Da, dragut…! spuse el.
Exclamatia lui Jacob se incheie intr-un sunet de dezgust. Am strambat din nas si i-am dat cu mana libera, in joaca, un pumn in stomac. Incepu sa bombaneasca:
-Da… Asta patesti daca incerci sa enervezi un vampir… Of, Bella…
Apoi am inceput amandoi sa radem.
In acel moment eram bucuroasa ca mainile noastre impreunate nu insemnau mai mult decat simpla prietenie. Si cred ca si el era mandru de asta. De cand pe lume a aparut Renesmee, depasise pasiunea adolescentina care o avusese in trecut pentru mine; si asta era bine, cu siguranta.
-Mereu aceeasi, spuse zambind.
Mi-am abtinut impulsul de a-i da inca un pumn in joaca.
Jacob se intinse pe iarba, privind cu interes cerul senin. Am ezitat un moment, apoi m-am asezat si eu langa el.
-Bella? spuse Jake.
Mi-am intors privirea spre el si am asteptat sa vorbeasca.
-Maine e treisprezece septembrie… Nu?
M-am incruntat,amintindu-mi de ziua de maine.Ziua mea de nastere… Fir-ar! Cu toate ca acum nu mai puteam imbatrani, sarbatorirea zilei mele de nastere nu era una din activitatile mele favorite.
-Si ce? am spus eu enervata.
-O sa te superi daca o sa iti fac vreun cadou?
-Da, si ai face bine sa iei seama la ce iti spun: nici sa nu incerci asta.Daca nu cumva vrei sa devii masa mea de pranz, am spus eu, incercand sa par “amenintatoare”.
-Da,da! Jacob incepu sa rada.
Mi-am amintit repede ca maine urma sa implinesc (daca as mai fi fost om) douazeci si trei de ani. In momentul acela am multumit cerului ca nu mai era om. Cum as fi supravietuit daca as fi stiut ca eu am ingrozitoarea varsta de douazeci si trei de ani si Edward inca este impietrit in perfectiunea lui, la saptesprezece ani? Am tremurat la gandul acela.
-Jake, te rog…, am inceput eu sa ma plang deznadajduita.
-Nu,Bella. Nu imi schimb optiunile. Nu vei muri daca vrei primi ceva de ziua ta, serios!
-De ce trebuie sa imi serbez ziua? Sunt vampir! m-am eschivat eu pe un ton isteric.
-Esti inca Bella, deci iti vom sarbatori ziua de nastere, fie ca vrei sau nu. Am incheiat discutia.
M-am ridicat furioasa de pe iarba; Jacob ramase intins acolo, linistit si relaxat, intruchiparea calmului. L-am lasat in poiana, in timp ce am luat-o la fuga spre casa Cullenilor.
Viteza devenise parte din rutina mea zilnica, ca sa spun asa. Eram rapida, chiar fara sa vreau. In privinta alergatului, inca il mai puteam intrece pe Edward, dar trebuie sa recunosc, cu mare greutate. De cele mai multe ori, cand ne intreceam, el castiga, fapt care ducea la cresterea orgoliului sau. Daca ma suparam, bineinteles ca avea metodele lui sa ma inveseleasca.
Dupa ce am strabatut fantomatic padurea, am ajuns in fata casei. Am putut sa aud rasetul cristalin a lui Renesmee de undeva de la parter. M-am concentrat mai mult si am putut sa o aud si pe Rosalie fredonand un cantec.
Am intrat in casa si am observat-o pe Nessie (in timp ma obisnuisem sa o strig asa, chiar daca numele asta inca imi aducea aminte de monstrul din Lochness) si pe Rosalie pe canapea, vorbind si razand.
Cand ma vazu, Renesmee imi sari imediat in brate.
-Hei! am salutat-o eu si am mangaiat-o pe par; i-am facut cu mana lui Rosalie si ea zambi.
Alice cobori in graba scarile si incepu sa strige entuziasmata:
-La naiba! Aici erai, Bella! Orice-ai face, sa nu iesi din casa astazi! Ai inteles?
Am privit-o uimita, nestiind de ce e asa agitata.
-Te rog sa nu imi strici planurile! Oricum, o sa iti placa! Dar numai nu iesi din casa!
-Alice, ce…?
Apoi mi-am dat seama la ce se referea.Planuia din nou una din acele petreceri idioate de ziua mea. I-am acceptat resemnata planurile, stiind ca oricum nu avea rost sa ma cert cu ea pe tema asta. Oricum tot ea avea sa castige…
-Acum, fii cuminte si nu ne sta in cale astazi, spuse zambind. Edward va avea grija sa te tina ocupata.
Mi-am abtinut o exlamatie de deznadejde in timp ce urcam plictisita scarile si ma indreptam spre camera lui Edward.
El statea linistit pe canapea, cu pleoapele inchise si cu mainile incrucisate la piept. M-am apropiat de el si nu dadu niciun semn ca ar avea de gand sa se miste.
Chipul ii era relaxat, expresia fetei extrem de linistita. M-am aplecat sa vad ce a patit. I-am studiat cateva secunde fata ca o idioata, intrebandu-ma daca se simte sau nu bine.
Isi deschise incet ochii si ma privi visator.
-Edw…?
Nu am apucat sa imi termin intrebarea; ma trase bland la pieptul lui si ma saruta pe frunte.
-Da? spuse el, asteptand intrebarea mea completa.
-Te…Simteai bine mai devreme?
-Da, de ce?
Am dat din umeri si m-am ghemuit in bratele lui. Ziua de azi avea sa fie una linistita, daca nu o deranjam pe Alice.
-Unde organizeaza Alice petrecerea? am intrebat. Aici sau acasa la noi?
-Evident ca ne-ar fi trimis acasa daca ar fi organizat petrecerea aici, zambi el.
Mi-am ascuns fata dupa umarul lui; nu stiu de ce simteam nevoia acuta sa dorm. Si era si mai ciudat ca nu puteam sa fac asta.
Am oftat;afara era atat de frumos si nu aveam voie sa ies din casa. Asta ma deprima peste masura. Trebuia sa gasesc o cale sa il induplec pe Edward ca sa putem iesi din casa fara sa stie Alice.
Daca stau sa ma gandesc mai bine, ar fi trebuit sa raman in poiana cu Jacob; dar mi-am amintit instantaneu ca eram suparata pe el si mi-am luat gandul de la asta.
Mi-am indreptat privirea spre fereastra; pentru un moment am avut impulsul sa fug pe geam. M-am smucit putin din bratele lui Edward, dar ma stranse mai tare, ghicind probabil intentia mea de a iesi afara.
-Te rog, Bella. Fii cooperanta. Alice incearca doar sa te faca fericita.
-Ba nu, am bombanit eu. Maine o sa fiu cea mai nefericita persoana de pe planeta.
Se incrunta si spuse:
-Stii ca daca as putea sa o opresc, as face-o.
M-am uitat urat la el. Amandoi stiam ca daca ar vrea sa o opreasca, ar face-o.
In cele din urma mi-am lasat privirea in jos resemnata.
-Acum, ce-ai vrea sa facem astazi? ma intreba pe un ton ceva mai vesel.
Brusc o idee total neinspirata imi lumina mintea.
-Hai sa mergem sa vanam.
Nu imi era sete,dar cel putin asa nu as fi stat inchisa in casa.
-Nu, stiu unde vrei sa ajungi. Azi nu iesim din casa! zise accentuand fiecare cuvant.
Am gemut cand am auzit hotararea din vocea lui. Deci chiar nu era dispus sa ma ajute sa evadez.
N-am mai comentat nimic asupra acelui subiect; la urma urmei, n-avea rost…
-Si serios acum, ce putem sa facem o zi intreaga daca eu n-am voie sa ies din casa?
-Avem atatea optiuni…Putem juca Scrabble, Rummy sau chiar ping-pong…, se opri si incepu sa rada. Glumeam. Nu stiu. Tu ce ai vrea sa facem?
-Da, ping-pong! am spus incepand si eu sa rad. Ce pot spune? Perfect!
Edward zambi si imi ridica barbia astfel incat sa ma pot uita in ochii lui hipnotizanti.
Parfumul dulce al respiratiei lui ma izbi ametitor. Am inhalat acea mireasma ireala si imbatatoare.
Se apleca si isi lipi scurt buzele de ale mele. Inca ma pierdeam cu firea cand facea asta.
Se uita pentru o fractiune de secunda la mine, apoi se apleca din nou, de data aceasta buzele lui incepand sa se miste uniform peste ale mele.
Mi-am aruncat bratele in jurul gatului lui, incercand sa savurez din plin momentul.
Se dezlipi de mine cu grija si zise:
-Ping-pong? Ma gandeam ca ai si tu idei mai bune.
-Asta a fost ideea ta daca iti amintesti.
-Gresit. Asta era sugestia mea. Tu ai ales-o, deci a fost alegerea ta.
Mi-am dat ochii peste cap. Si atunci ce naiba vom face toata ziua? Poate ca era bine sa iau in considerare si propunerea de a juca Scrabble… Am chicotit la gandul asta.
-Ok… M-am hotarat ce vom face astazi…, l-am anuntat.
-Da? spuse si ridica o spranceana intrebator.
Am dat din cap in mod afirmativ si i-am zambit. M-am rasucit in bratele lui si i-am desfacut cativa din nasturii camasii in mod sugestiv.
Rase in timp ce si-i incheia la loc.
-Fii serioasa. De parca n-am avea toata noaptea la dispozitie.
Imi facu cu ochiul si afisa zambetul lui strengaresc irezistibil. Am oftat; deci aia era ultima propunere care tocmai fusese respinsa… Acum eram sigura ca nu mai exista chiar nimic din ce am putea face.
-Si eu care am crezut ca am trecut de faza asta cu refuzurile, am spus.
Isi dadu ochii peste cap si ma trase mai aproape de pieptul lui.
-Nu e tocmai un refuz, spuse el.
Am stat o clipa pe ganduri, apoi i-am spus:
-Bine atunci. Dar eu nu ma las pana nu ies azi din casa.
Si nu intelegeam de ce nu am voie sa ies afara. Doar petrecerea se tinea in interior, nu in exterior. Si era greu de crezut ca Alice ar fi vrut sa orneze si pe afara.
In orice caz, ma simteam ca un mic copil ce a luat o nota proasta si e pedepsit.
Cand am crezut ca Edward nu era atent, m-am rasucit intr-un mod ciudat si am reusit sa scap de stransoarea bratelor lui. Fereastra era deschisa, asa ca am sarit imediat pe geam. Am luat-o la goana prin padure. Il simteal pe Edward in spatele meu, alergand mult mai repede decat de obicei, lucru care ma intimida. Putea sa ma intreaca.
Am luat-o la stanga pe sub o arcada formata de cativa copaci. M-am uitat inapoi. Inca era in urma mea. Nu am reusit sa il derutez. In schimb l-am putut auzi chicotind, amuzat de evadarea mea.
Dupa ce am mai alergat o bucata de drum, m-am oprit si am privit in spate. Edward fu intr-o secunda langa mine.
-Aha, deci credeai ca ma poti lua prin surprindere? intreba el apropiindu-se de mine; tonul lui nu era nervos, asa cum credeam ca va fi, ci jucaus.
-Da, de parca as putea, am spus razand; eram fericita ca nu mai eram inchisa in casa.
-Alice nu trebuie sa afle asta, spuse Edward devenind serios, chiar daca in ochi inca i se citea o urma de amuzament.
-Bineinteles ca nu o sa afle, l-am asigurat cu un zambet.
Bratele lui ma inconjurara; m-am dat in spate cativa pasi si mi-am lipit spatele de scoarta unui copac. Fata lui era incredibil de aproape de a mea, ochii lui topindu-se in ai mei.
Razele soarelui se strecurara printre frunzele copacilor revarsand sclipiri de diamante pe pielea mea si a lui Edward. Poate ca nu era atat de greu sa ma obisnuiesc cu asta pana la urma…
-Si daca a vazut deja ca am… Evadat? am intrebat eu sovaind, in timp ce ochii lui imi cercetau fata.
-Nu-mi pasa acum, sopti el respirand dulce pe pielea mea. Am simtit cum ametesc si m-am concentrat sa nu cad jos din picioare.
Cat timp eram constienta inca, cat timp mai puteam sa stiu ce fac, i-am luat fata in maini si mi-am apasat incet buzele de ale lui; tresari. Reactia lui fu ca un soc pentru mine. Incepu imediat sa ma sarute; aproape ca nu mai respiram deloc. Apoi gura lui se misca ezitanta pe gatul meu, de sus in jos, timp de un minut indelungat. Nu ma puteam concentra indeajuns de suficient incat sa mai reactionez in vreun fel. Pur si simplu am intepenit. Buzele lui coborara incet pe clavicula mea, in timp ce mainile lui se grabeau sa ma traga mai aproape de el. Mi-am lipit corpul de al lui, simtind un fior de electricitate in vene.
In cele din urma, am expirat innebunita cand am avut sansa sa respir.
-Ba ar trebui sa iti pese, am rostit cu vocea tremuranda.
-Ba nu. Ii puteam auzi zambetul din voce.
Buzele lui s-au mutat din nou peste ale mele, dar nu la fel de ezitante ca mai inainte, ci din contra, nerabdatoare. Brusc, am putut simti ceva ciudat in piept, un fel de bubuitura haotica si puternica, ca si cum inima mea inca putea sa bata in ciuda faptului ca eram vampir. In orice caz, aveam foarte des halucinatii cand Edward ma saruta. Nu era tocmai un lucru nou.
-Imposibil! am soptit eu printre buzele lui; de-abia dup-aia mi-am dat seama ca spusesem asta cu voce tare.
Edward paru sa nu bage de seama exclamatia mea. Era mult prea prins de ceea ce facea, incat am fost nevoita sa ma desprind de el ca sa pot respira din nou.
-Ce era imposibil? ma intreba. Si el, ca si mine, gafaia in acel moment.
-Nimic, am spus eu putin absenta.
Fixam cu privirea cerul,care era ireal de senin. Edward se intinse pe iarba, la radacina unui copac din apropiere.
Am inceput sa imi fac griji pentru ziua de maine. Dintre toti vampirii, eram singura care isi sarbatorea ziua de nastere! La dracu’…! N-avea sens. Dar Alice era de neinduplecat si nu o puteam convinge sa renunte, mai ales cand era atat de entuziasmata in legatura cu petrecerea. Petrecere idioata, petrecere stupida, petrecere enervanta.
Apoi mai erau si cadourile!Cadouri si iar cadouri…Daca sarbatorirea zilei mele de nastere nu ar fi fost un motiv de bucurie pentru Alice si ceilalti, atunci as fi renuntat cu placere la ea.
M-am intins si eu pe iarba langa Edward.El ma cuprinse intr-o imbratisare stransa la pieptul lui si imi dadu parul la o parte, pentru a ma saruta scurt pe obraz.
-Acum serios, ce ii spunem lui Alice? Sunt sigura ca m-a vazut deja evadand.
-Evadand? intreba el si incepu sa rada. Ei bine, nu erai chiar inchisa intr-o inchisoare.
-Atunci sunt sigura ca m-a vazut deja plecand, m-am corectat eu.
-O sa gasesc eu o explicatie…, murmura el, mai mult pentru sine.
Dupa cateva momente, l-am intrebat:
-Pot sa te rog un singur lucru?
-Desigur. Ce anume?
Mi-am muscat buza, sperand ca macar de data asta sa accepte.
-Te rog,fara cadouri. Macar tu sa nu imi iei vreun cadou, pentru ca stiu ca pe Alice nu o putem opri.
-Am mai avut discutia asta si, oricum, am deja un cadou pentru tine.
M-am chircit cand am auzit acel cuvant.
-Oricum,o sa-ti placa. Nu este nimic material.
Am ridicat din sprancene, sceptica.
-Nu?
-Ei bine,nu. Uite,iti promit ca o sa-ti placa.
Am zambit amar. Speram doar ca ziua de maine sa treaca repede. Foarte, foarte repede.
Am incercat in schimb sa ma bucur de acel moment. De acea zi frumoasa, calda si senina. De absolut tot...

Un nou fic a la Zoey! :>
E foarte frumos! Imi place!
Abia astept sa vad ce se mai intampla...
A! Imi place ca lasi (in sfarsit) spatiu dupa virgula si dupa punct...

Oh.
Fanfiction.
Ok, pe mine nu m-a prins mania asta cu twilight, dar îmi place .
Prologul e foarte frumos.
Ai câteva greşeli de exprimare şi alternezi între prezent-perfect simplu şi mai mult ca perfect. Oricum, scrii frumos şi e interesant.
Urmează ziua Bellei şi ea nu vrea sub nicio formă cadouri. Ce drăguţ.
Bănuiesc că oricum nu scapă.

aştept next xD

Ma bucur ca v-a placut!
Stiu ca mai am unele greseli, dar o sa incerc sa le corectez...


Capitolul 2
-Cadoul-


Era prea mult. Alice intrecuse masura de data aceasta! Mai intai, am observat cu oroare ca exteriorul casei fusese decorat cu mii de boboci de trandafir salbatic, ce atarnau pe langa ferestre si deasupra tocului usii. Plus ca undeva pe usa scria cu niste litere roz “La multi ani, Bella!” Am crezut ca nu poate fi mai rau de atat. Dar am avut surpriza sa constat ca se putea si mai rau. Alice lipise pe peretii din intreaga casa benzi de autocolant roz. PE PERETII DIN INTREAGA CASA! Plus ca pusese pe parchet o gramada de covorase multicolore si pufoase, cum vezi numai in casele pentru papusi Barbie. Si cred ca n-am mentionat ca drumul de la casa familiei Cullen pana aici fusese de asemenea decorat cu ornamente din hartie colorata. Era de-a dreptul oribil! N-am putut nici macar sa ma prefac ca imi place. Cum ma vazu, Alice isi dadu seama imediat:
-Nu iti place?
Cand i-am vazut insa fata trista, am reusit sa articulez cateva cuvinte mai putin usturatoare decat as fi vrut:
-Nu, nu chiar… Cred ca e putin cam… Extravagant.
Edward ma inghionti pe la spate si apoi m-am corectat automat:
-Extravagant in sensul bun.
Am incercat sa zambesc dar nu prea mi-a iesit. Macar Alice parea convinsa.
-Cred ca ti-am mai spus ca nu esti deloc o actrita buna, nu? imi sopti el la ureche.
Am inaintat pe coridor. Deasupra atarnau ghirlande de flori si panglici. Am incercat sa ignor decoratiunile;imi provocau o stare de depresie. Am ajuns in camera mea si a lui Edward; intr-un colt se afla o masa pe care se aflau cateva cadouri. Langa masa era o canapea pe care stateau Renesmee si ceilalti.
-La multi ani! Strigara toti cand am intrat in camera.
Renesmee alerga spre mine zambitoare:
-La multi ani!spuse ea.
Poate doar mi se parea de data aceasta, dar mai crescuse putin. Parea ceva mai inalta, iar buclele castanii pareau mai lungi decat ultima data cand o vazusem. Incepusem sa ma obisnuiesc cu procesul de crestere constanta a lui Renesmee. Insa cam in cativa ani urma sa se opreasca din cresterea fizica.
-Multumesc!am spus si am mangaiat-o pe par.
L-am observat intr-un colt al canapelei si pe Jacob, care se ridica si veni la mine. Din privirea lui puteam intelege ca nu mai era suparat pe mine si ca uitase de faza de ieri. Zambi si imi ura si el la multi ani. Apoi ma cuprinse intr-o imbratisare calduroasa si puternica.
-Si asta e pentru tine,spuse dandu-mi o cutiuta mica,cu cateva gaurele pe margini.
Din ea se auzea ceva ciudat; l-am privit pe Jacob intrebator si el zambi increzator.
-Ce este?am intrebat, in timp ce defaceam panglica.
Am ridicat usor capacul cutiei si deodata se auzi un sunet ascutit; din cutie iesi ceva. M-am uitat in jurul meu si am observat cum prin camera zbura nestingherit si vesel… Un papagal.
-Aaa,Jake…Un papagal?
Jacob parea mandru de cadoul sau.
-Ar putea fi aperitivul meu intr-una din zilele astea, dar… E dragut, am spus si pasarea se aseza pe umarul meu. M-am intors incet pentru a-l privi: avea penele de un alb imaculat si ochii mai negri decat smoala. Insa contrastul era placut.
-Cum ti-a venit ideea asta?l-am intrebat.
-De fapt, Renesmee isi dorea un animal de casa si…
-Deci cadoul nu e tocmai pentru mine, am spus eu usurata. Multumesc, Jacob!
-Usurel… Sa zicem ca este pentru amandoua.
Nu-mi pasa. Eram fericita ca nu era cadoul meu. Cel putin, asa vroiam eu sa cred.
Alice lua unul din cadourile de pe masa si mi-l dadu.
-Asta este din partea mea, a lui Rosalie si a lui Esme.
-Multumesc, am spus eu cu jumatate de gura.
Am desfacut si acel pachet. In el se aflau o pereche de lentile de contact de un ciocolatiu inedit, exact culoarea ochilor mei umani.
-Asta-i o gluma? Am intrebat eu.
Alice si Rosalie zambeau, amuzate de reactia mea.
-Nu, bineinteles ca nu.
Am asteptat explicatia pentru cadoul acela.
-Ei bine,incepu Esme. De cand nu l-ai mai vazut pe Charlie?
-De ceva timp, am spus eu pe un ton nostalgic.
Alice statu o clipa pe ganduri apoi spuse:
-Sa stii ca daca esti vampir nu inseamna ca trebuie sa iti vezi tatal o data la doi ani.
-Asa e, o aproba Esme.
-Deci… Ceea ce incercati sa imi spuneti este ca… Ar trebui sa il vad pe Charlie mai des?
Cu totii arobara din cap.
-Si oricum, la ce m-ar ajuta o pereche de lentile de contact? Stiti si voi ca se decoloreaza repede din cauza veninului.
Pe fata lui Alice aparu un zambet ghidus si ochii ii scanteira.
-Tocmai asta e: lentilele astea de contact sunt mult mai rezistente.
Am stat putin pe ganduri apoi am intrebat:
-Serios? Adica…? Hmmm… Uau! Ce tare! Inseamna ca daca voi vrea sa il vad pe Charlie o sa mai trebuiasca doar sa imi exersez “vocea groasa”. Multumesc! am spus eu.
Emmet, Carlisle si Jasper pasira in fata si imi inmanara o cutie mare.
-La multi ani, surioara! spuse Emmet, inmanandu-mi o cutie uriasa. Asta e din partea noastra, a zis aratand spre el, Carlisle si Jasper.
Am deschis-o imediat si inauntrul ei se afla… O alta cutie. Am zambit si am desfacut-o si pe aceasta. Din nou, o alta cutie. Cu totii chicoteau si zambeau. In cele din urma am desfacut ultima cutie, care era foarte mica si in ea se aflau… Niste chei. Le-am luat si le-am zdranganit putin.
-Ferrari f430, spuse Emmet mandru. N-ai mai condus de ceva timp.
-Nu-mi trebuia o masina, am spus eu revoltata.
-Nu poti sti niciodata. Ultima masina care ai avut-o a fost acum trei ani si… Biata de ea,a avut un sfarsit trist. Nu-mi pot da seama cum de ai reusit sa cazi cu ea in apa.
Tocmai de asta nu vroiam alta masina. Ar fi sfarsit intr-un mod asemanator cu cea precedenta.
-Vrei sa o vezi acum? intreba Carlisle.
-Nu chiar. As fi preferat ceva mai tarziu, am zis eu.
Macar scapasem de oroarea cadourilor. Deci ce fusese mai greu trecuse. Deci,de ce altceva mai trebuia sa ma “tem” in continuare?
***
Poate ca petrecerea nu a fost chiar un dezastru pana la urma. Seara se lasa pe nesimitite, fara ca vreunul din noi sa-si dea seama. Cu totii eram afara, in lumina difuza a amurgului, dansand pe o melodie lenta ce se auzea de undeva din casa. Toata lumea era fericita si… Tacuta.
Edward ma trase undeva dupa copaci si am continuat sa dansam in liniste acolo. Sunetul muzicii se auzea doar vag, dar noi continuam sa ne miscam pe ritmul nostru propriu.
Felul in care ne unduiam printre umbre era misterios, incitant… Simteam fiori in tot corpul cand, accidental, mana lui cobora mai jos de talie sau cand ii simteam rasuflarea calda pe piele. Nici saruturile dintre dansuri nu prea ma ajutau sa gandesc coerent. Eram mai degraba ametita si vrajita… Era ca o secventa rupta dintr-un film… Luna se contura pe cer in forma de secera si trimitea raze palide spre noi. Vantul batea usor, fiind putin frig.
Parul lui Edward avea reflexe argintii in lumina blanda a lunii. Parea ca mintea ii zbura departe, Dumnezeu stie unde… Arata de parca visa. Ma privea printre pleoapele intredeschise, ca si cum eu eram visul lui.
Melodia inca se auzea pe fundal, ca un vajait dulce. Am inceput sa nu mai fiu atenta la detaliile din jur cand el ma trase ceva mai aproape si continua sa ma invarta incet pe ritm, fredonand incet.
Dupa ceva vreme, Edward se opri si imi sopti la ureche:
-E timpul pentru cadoul meu…?
Am zambit simtindu-i entuziasmul din voce. Se apleca si isi lipi buzele de obrazul meu.
-Nu uita. Ai promis ca o sa-mi placa, i-am zis.
El chicoti incet si ma trase spre lumina, in locul unde dansau si ceilalti. Parura ca nu ne observara. Am trecut mai departe, intrand in casa. Edward ma conduse spre camera noastra, unde, spre surprinderea mea, se aflau doua bagaje.
-Plecam undeva? am intrebat nerabdatoare.
-Intuitiva, ca de obicei.
Am asteptat raspunsul lui complet. Am privit cu atentie cele doua bagaje, studiind materialul din care erau facute.
-Plecam pe insula Esme, spuse el, trezindu-ma din meditatie.Mi-a luat o clipa sa-i analizez cuvintele.
-Asta e… Perfect, am reusit eu sa articulez cateva cuvinte, intrucat eram ametita din cauza emotiilor. Cu siguranta, acela era cel mai frumos cadou pe care mi-l putea face. Nu mai fusesem acolo din luna de miere, si amintirile pe care le aveam cu Edward pe acea insula erau amintiri umane, sterse. Oricum, ziua mea de nastere devenise absolut perfecta in acel moment.
-Cand plecam? am intrebat eu.
-De fapt, plecam peste o ora.
Mi-am inabusit un strigat de uimire. Tot ceea ce am facut a fost sa-l imbratisez, gandindu-ma daca lucrurile putea deveni mai bune decat erau deja.
-Alice ne-a pregatit bagajele acum cateva ore.
-Multumesc, Edward, am spus eu, nemaiputand sa asimilez ceea ce zicea. Eram mult prea euforica.
Apoi, niciunul din noi nu a mai spus nimic. Amandoi ardeam de nerabdare sa ajungem mai repede pe insula.
***
Calatoria trecuse extrem de repede. Ajunsesem in miezul zilei.
Insula era neschimbata: pustie, frumoasa, misterioasa, perfecta. Am inspirat adanc aerul sarat si proaspat al oceanului. Apoi am privit soarele, care stralucea mai frumos ca niciodata si revarsa pe pielea noastra sclipiri de diamant.
Nisipul putea fi usor confundat cu aurul, mai ales in lumina galbuie si vie. Batea o briza usoara ce il imprastia in toate partile.
Dintre palmieri, se zarea casa imensa, care era diferita de cand am vazut-o ultima data: parea revopsita si o parte din structura initiala fusese daramata si apoi reconstruita.
Vegetatia din jur era formata in general doar din palmieri, ierburi si liane. Palmierii isi inaltau somptuos “coroana” in inaltul cerului, in timp se lienele se incolaceau in jurul celorlalti copaci.
M-am intors cu fata spre ocean si am privit valurile spumoase si efervescente care se spargeau de tarm. Apa era de un albastru cobalt superb. Linia orizontului abia se distingea, intrucat apa si cerul aveau aceeasi nuanta.
Simteam ca fiecare centimetru din corpul meu era readus la viata. Aveam sa petrec doua saptamani alaturi de Edward, singuri, nederanjati de nimeni… Ce putea fi mai bine de atat?
Acum, ca aveam atata timp la dispozitie… Cu ce puteam incepe? Puteam sa reexploram insula, sa inotam… Poate chiar sa ne plimbam cu iahtul…
Absorbita de peisajul acela feeric, nu l-am auzit pe Edward cand a venit langa mine. Avea cateva bagaje in mana si parea la fel de fericit ca si mine.
-Cred ca mai intai trebuie sa ducem astea in casa. Apoi putem face ce vrei tu.
-Ok, am spus.
Eu am luat-o inainte, aproape sarind in sus de bucurie. Cand am ajuns in fata casei, Edward deschise usa cu cheia. Am intrat si el ma urma. Chiar si interiorul era schimbat. Peretii fusesera varuiti in culoarea piersicii. Arata chiar mai bine decat inainte. Aproape toti peretii casei fusesera daramati si inlocuiti cu pereti din sticla. De data aceasta erau mai putine piese de mobilier, in cazul unor eventuale… Stricaciuni. Dar trebuia sa incercam sa nu doboram casa, altfel Esme s-ar fi suparat.
-Asteapta putin, spuse Edward. O sun pe Alice sa-i spun ca am ajuns.
Am aprobat din cap si l-am lasat sa vorbeasca la telefon.
Am hotarat ca eram imbracata prea gros pentru cele treizeci de grade de afara. M-am imbracat cu o rochie vaporoasa alba si mi-am prins parul in coc.
Am privit plaja prin peretele urias de sticla. Soarele umplea intreaga incapere si lumina era orbitoare.
Apoi m-am intors cu fata spre patul urias; era mult mai mare decat imi aminteam. Poate fusese inlocuit… Cred ca incapeau si patru persoane in el. Deasupra lui atarna un baldachin de culoarea laptelui; asternuturile erau rosiatice, sidefate.
Am privit parchetul lucios. Acesta avea aceeasi textura si culoare de care imi aminteam. In cele din urma, am hotarat ca totul arata perfect.
-Alice ne-a urat distractie placuta, ma anunta Edward cand termina de vorbit la telefon. Apoi, intr-o clipa fu langa mine.
-Aha, am zis eu, inca admirand camera. Totul arata super!
-Ei bine, Esme inca face modificari pe-aici. Aaa, destul de des. E ca un hobby pentru ea.
Am zambit si mi-am rotit ochii prin camera sa vad daca imi scapa vreun detaliu. Imi placea noul aranjament. Ei bine, aveam destul timp sa admir totul. Adica, urmau doua saptamani ce aveau sa fie perfecte…
***
Primele trei zile trecura relativ repede. Am inotat, ne-am plimbat cu iahtul, am facut expeditii in partea estica a insulei, am facut intreceri de cine alearga mai repede (cand Edward castiga mereu si eu ma imbufnam ca un copil mic). Si inca mai aveam atata timp la dispozitie!
Insa nevoia de sange isi facea simtita prezenta si devenea ceva incomod. Vreau sa spun, uscaciunea din gat si veninul care imi inunda gura cand mi-era lumea mai draga nu erau tocmai niste senzatii placute.
Asadar, Edward si cu mine ne-am dus sa vanam in partea nordica a insulei, unde era o pupulatie destul de mare de caprioare. Am urmat usor mirosul lor, pana am ajuns intr-un luminis, unde am gasit o turma intreaga. Edward se repezi imediat la una din ele; miscarile lui erau elegante si fluide si totusi calculate, precise. Niciodata nu acordasem prea multa atentie modului in care vana. Evident fusesem oarba.
Cu o mana apuca animalul de gat si cu cealalta i-l rupse printr-un gest scurt, seducator. Apoi, in mod natural, isi infipse dintii lui perfecti in trupul neinsufletit al caprioarei. Atunci isi ridica privirea spre mine. Imi facu cu ochiul si l-am auzit chicotind. Culoarea irisilor sai devenea din ce in ce mai deschisa pe masura ce seca animalul de sange, ca si cum bea Redbull*.
Am realizat ca stateam ca o proasta admirandu-l si nu faceam nimic. Am sarit imediat pe ultima caprioara ramasa. Bineinteles, nu fusese indeajuns incat sa imi potoleasca setea dar era ceva mai bine decat inainte.
Edward disparu printre copaci, luandu-se dupa un alt miros. Brusc, un zgomot ma trezi la realitate. Fusese ca un fel de chicotit ce se auzi in spatele meu. Din instinct, m-am intors si am tasnit precum o sageata spre locul de unde s-a auzit zgomotul. Ceva in fata mea chiar se misca; sau cineva. In orice caz, orice ar fi fost, era rapid. Am incercat sa-mi maresc viteza pentru a tine pasul cu “chestia” aia. Am cotit la stanga, pe sub o arcada de frunze. Timp de cateva minute, am tot alergat fara sa mai fiu atenta la nimic altceva.
Creatura a incercat sa ma induca in eroare, intorcandu-se si trecand pe langa mine ca un glonte. Ah, la naiba! M-am intors si am reinceput urmarirea. Pentru un scurt moment am crezut ca l-am pierdut din vizor, insa chiar atunci ceva se ivi in fata mea. M-am oprit derutata. Stiam ca se petrecea ceva ciudat... Dar ce anume?
Abia apoi am realizat: in fata mea statea un barbat inalt, de vreo douazeci si ceva de ani. Avea pielea cafenie. Ochii aveau o nuanta de stacojiu in mijloc, pe margini fiind complet negri. Avea buzele pline, cu colturile inaltate intr-un zambet. Statea bine pitit in intuneric, dar totusi il vedeam foarte clar.
Facu un pas in fata si marai ademenitor. L-am sagetat cu privirea, nestiind ce avea sa se intample in continuare...

Super (si lung ) ) ca de obicei!
Bravo, ami!

Mersi ><

Capitolul 3
-Durere-

-Buna! Spuse el; avea vocea calda, matasoasa, mieroasa.
Desi eram intr-o pozitie defensiva, l-am salutat si eu.
Dupa un scurt moment de tacere, am rostit amandoi intr-un glas:
-Ce cauti aici?
-Tu prima, a spus strainul si a zambit. Dumnezeule! Arata ca un star de cinema cand zambea! Avea dintii albi, perfecti si un chip incredibil de frumos. Am simtit un junghi in piept; nu genul acela de junghi neplacut, ci unul bizar de placut, de cunoscut... Nu ar fi trebuit sa ma gandesc la asta.
-Pai... Sunt aici in vacanta cu sotul meu.
Chipul i se umbri vizibil. Cateva clipe nu fu capabil sa mai rosteasca vreun cuvant.
-Aha, cu sotul tau. Trebuia sa-mi dau seama ca nu esti singura, mormai ca pentru sine.
Am ridicat din spracene la remarca lui, dar nu am spus nimic.
-Eu aici locuiesc, a spus apoi.
A durat doar o clipa sa asimilez informatia.
-Cum? Asta-i imposibil.
-De ce crezi ca e imposibil?
-Asta e o insula privata. Cum ai ajuns aici? Si de cat timp stai aici?
-De vreo trei ani...
Am facut ochii mari. Cum de Esme nu stia asta?
-Si... Am uitat sa ma prezint. Numele meu este William Black.
Auzisem bine? BLACK? Poate era doar... Nu, era imposibil. Insa... Daca ma uitam mai atent, ceva din trasaturile lui imi aduceau aminte de chipul lui Jacob. Oare era doar o coincidenta? Sau poate... Sau poate aberam; asta era cea mai sigura varianta.
-Eu ma numesc Bella. Bella Cullen, am zis.
-Incantat. Nu te supara ca intreb dar... Sotul tau e prin preajma?
Nu am putut sa nu observ iritarea din vocea lui cand a pronuntat cuvantul „sot”.
-Nu stiu, nu cred.
-In orice caz, trebuie sa fie foarte norocos...
Isi lasa privirea in jos, oarecum rusinat ca spusese asta.
-Cat timp stati aici?
-N-nu cred ca te priveste...
-Nu-ti place sa vorbesti cu strainii? intreba el ironic.
Am pufnit si mi-am dat ochii peste cap.
-Dragut, am zis eu. Remarcile de genul asta nu ma impresioneaza.
-Aha, bun. Oricum...
Pentru o clipa, ezita si ma privi pe sub genele dese si negre. Se apropie putin de mine si am simtit cum caile respiratorii imi sunt invadate de un parfum cu totul nou: lemn si cocos. Era un miros delicios, apetisant. Se apleca, imi lua mana intr-a lui si o saruta incet si delicat. Am simtit un fior cum imi strabate tot corpul la atingerea buzelor lui de pielea mea. Ce faceam? Il lasam sa faca asta?Nu era ca si cum l-as fi lasat sa ma sarute pe buze, dar tot era ceva. Era ceva gresit.
-Sper sa ne revedem, Bella.
Da,vezi sa nu, mi-am spus eu in minte.
Apoi, in urmatoarea clipa, disparuse. Am inceput sa simt o durere ciudata care imi pulsa in cap. Si nu stiu de ce, incepusem ca uit ceea ce se intamplase mai devreme…
Ca si cum amintirile imi erau sterse cu o radiera...
***
I-am simtit pieptul cum se cutremura sub mainile mele, inviorat de un nou val de placere. Noaptea ne invaluia albastra si rece, cu parfumul ei glacial. Era liniste. Atat de liniste. Valurile erau domoale, usoare, silentioase. Cerul era pictat in nuante de albastru inchis. Si nu se auzea nimic. Era totusi o tacere fireasca si naturala. Hm, poate chiar placuta.
Geamatul lui sparse brusc linistea ce ne inconjura. Am observat tensiunea din corpul sau cand m-a tras deasupra lui. Ii simteam buzele ingemanate cu ale mele, corpul lipit de al meu. Mainile mi se inodau in parul lui moale. Fiecare senzatie era multiplicata, incredibila. Simteam fiori de electricitate de fiecare data cand el imi atingea pielea dezgolita. Vroiam sa nu se termine niciodata.
Ne-am rostogolit in nisip pana am ajuns foarte aproape de apa.Valurile ne invaluiau precum o patura. Imi puteam auzi respiratia sacadata, zgomotoasa.
-Bella, te iubesc, sopti el printre gafaieli. Il vedeam vag printre pleoapele intredeschise. Luciditatea imi era aproape distrusa. De-abia puteam sa mai fiu atenta la altceva si sa gandesc coerent. Se rostogoli din nou si ajunse deasupra mea. Isi misca incet mana pe talia mea, apoi mai in jos pe coapsa, pana ajunse aproape de genunchi, cand imi trase piciorul in jurul lui.
-Ah! am strigat eu, cand am simtit o durere brusca si nejustificata in cap.
Edward se indeparta imediat si ma privi derutat.
-Scuze, te-am ranit cumva?
-Nu, am spus eu si m-am ridicat in capul oaselor. Mi-am masat putin fruntea, inca simtind o durere usoara. Ce naiba se intamplase? Pe vampiri nu avea cum sa ii doara capul. Teoretic, era imposibil.
-Te simti bine? Ce s-a intamplat? intreba Edward ingrijorat.
-Nu stiu sigur. A fost ca o durere in cap. Nu stiu de unde a venit.
Statu cateva clipe pe ganduri si apoi spuse:
-Vrei sa ne intoarcem in casa?
-Nu, e in regula. Putem sta aici, afara...
-Cum vrei...
Apoi ne-am atins amandoi inapoi pe nisip, ramanand nemiscati sub bolta instelata.
***
Prima saptamana trecuse. Inca sapte zile minunate ce urma sa le petrecem pe insula. Inca nu ii spusesem lui Edward de tipul ala ciudat. In mare parte, pentru ca nu prea mai imi aminteam mare lucru din intalnirea cu el.
Cand credeam ca nimic ciudat nu se mai putea intampla, ei bine, s-a intamplat. Amandoi stateam intr-un mic luminis ascuns in miezul insulei. Ne relaxam, dupa vanatoare. Soarele stralucea puternic deasupra noastra; aerul se filtra stralucitor prin razele aurii... Parea ca ne aflam intr-un loc divin, binecuvantat.
Trezirea la realitate a fost ciudata: s-a auzit un vajait sau un fosnet. Sau putea fi la fel de bine vocea cuiva, sau un animal. Instincitiv insa, m-am ridicat imediat. Edward ma prinse de mana si ma intreba:
-Unde te duci?
Am ezitat cateva clipe, apoi am spus:
-Aaa, asteapta o clipa. Vin imediat.
L-am sarutat scurt pe obraz si am inceput sa alerg in directia de unde a venit zgomotul. Alergam,fara sa ma concentrez la nimic. Stiam cine era. Cel putin, banuiam; din nou, o parte din mintea mea era incetosata si nu intelegea ce se petrecea. Dar stiam ca trebuie sa fug.
Auzeam un vajait de-abai perceptibil, dar care era destul de deranjant. Insa nu m-am oprit. Era... Cu siguranta era acel tip ciudat.
Nu stiu sigur de ce, dar cred ca imagiantia imi juca feste: ma simteam obosita,daca asa ceva era posibil. Cu adevarat obosita, ca atunci cand eram om.
Intr-un tarziu, am reusit sa disting in fata mea o umbra nedefinita, stearsa. El era. Am stiut asta. Am recunoscut intr-o clipa parfumul de lemn si cocos.
-Stai! am strigat eu.
M-am oprit naucita, asteptand un semn de la cel pe care il urmaream. Insa totul disparuse. Si umbra, si vajaitul din urechi, si ceata din minte. Toate fusesera inlocuite de o durere cumplita de burta. Nu stiam sigur daca doar mi se parea sau daca era adevarat. Dar simteam durerea amplificandu-se cu fiecare gura de aer pe care o inspiram.
Oare era adevarat? Ei bine, trebuia sa fie. Nu putea fi un vis, doar nu dormeam niciodata... Si cu siguranta nu era nici imaginatia mea. Din pacate, era realitatea.
Am realizat ca tremuram. Ma simteam atat de neajutorata si umana in acel moment. Si singura. Vroiam ca oricine sa fi fost aici. Dar nu era. Eram inconjurata de copaci amenintatori, de natura. As fi vrut sa fiu oriunde, numai nu acolo.
M-am prabusit la trunchiul unui copac, simtind durerea, fiind epuizata, in ciuda faptului ca eram vampir si toate acestea erau imposbile.
Am ramas mult timp acolo. Tacerea era apasatoare, presanta, facea ca asteptarea mea sa fie si mai imposibila. Si singuratatea era dureroasa.
Dar in sfarsit, am auzit zgomotul unor pasi ce calcau pe iarba si se apropiau de mine.
-Bella... Bella... Ce s-a intamplat?
Am simtit caldura unui corp ca se apropie si doua brate puternice m-au cuprins intr-o imbratisare ce ma linisti instantaneu. Ma simteam moale, precum plastilina in acel moment.
-Bella, iubito, ce ai patit? intreba Edward nelinistit.
Am deschis gura sa spun ceva, dar n-am reusit sa articulez niciun cuvant. Simteam ca imi vine sa vars.
-Respira adanc si spune-mi ce s-a intamplat.
-Pur si simplu alergam si... Am cazut.
-Alergai? Dupa cine? Esti sigura ca te simti bine?
Cred ca era evident ca nu. Defapt, ma simteam groaznic. Inca ma durea burta si ma simteam obosita. Dar cred ca acum, acum ca el era aici, eram mai bine. O scurta amintire imi strafulgera mintea: umbra, vajaitul, apoi durerea. Stiam ca ciudatul ala a fost aici. Pe el l-am urmarit. Se afla cu noi, pe insula. Poate chiar se afla prin preajma.
Brusc, un nou val de durere si oboseala ma izbi. Cu vocea stinsa, am reusit sa rostesc:
-Edward, cineva mai este cu noi pe insula.
Apoi am cazut in inconstienta.


Am incercat din greu sa-mi amintesc ceva,desi era greu. Cand mi-am revenit, stateam in pat intr-o pozitie incomoda.Baldachinul curgea deasupra mea in valuri de satin si matase alba. In camera patrundea o briza usoara prin fereastra deschisa.
Parca imi aminteam ceva... Mici bucatele, franturi din ce s-a intamplat. Cazusem la pamant, apoi... Ce se intamplase mai exact dupa aceea? Nu reuseam sa imi aduc aminte prea bine...
L-am observat pe Edward cum se plimba incoace si incolo prin camera, nervos si nelinisit. Avea aerul acela de „ceva rau se intampla”. Ochii ii scanteiau prudenti pe sub sprancenele incruntate; avea buzele intredeschise si murmura ceva.
M-am ridicat si m-a luat o usoara ameteala. Din nou. Ce se intampla?
Intr-un tarziu, Edward se aseza pe marginea patului si imi spuse pe un ton grav:
-Avem probleme.
Brusc,un flashback imi strafulgera mintea. O imagine cu tipul misterios si ciudat.
-L-l-ai gasit? am rostit balbaindu-ma, uimita cat de ciudat imi suna vocea. Si atunci mi-am amintit: Edward inca nu stia de el, nu ii spusesem nimic. Insa din tonul cu care imi raspunse, reiesea ca, totusi, stia si el ceva.
-Uite, putem lasa asta pe mai tarziu. Cred ca e ceva mai grav de atat.
Am ridicat din sprancene, asteptandu-l sa continue.
-Pai, in primul rand, zaci aici de doua zile. Nu e deloc normal.
-Aha... Si-n al doilea rand?
-Arati obosita si palida. Vreau sa spun, mai palida decat oricand; ai o paloare bolnavicioasa.
-Si... In al treilea rand?
El ezita putin, ingustandu-si ochii apoi spuse:
-Pai... O sa-mi para rau ca spun asta, sper sa nu interpretezi gresit. Te-ai ingrasat putin. Nu ar fi o problema, dar este ceva total anormal, intrucat esti vampir.
M-am incruntat. Unde vroia sa ajunga?
-Hmmm, am mormait eu si am privit in jos la corpul meu. Avea dreptate. Aveam putina burtica. Am strambat din nas.
-Bella, nu intelege gresit. Dar am... Niste banuieli nu tocmai placute.
Chiar ca nu mai intelegeam. Ma apuca din nou o durere de burta ingrozitoare. Am gemut usor, indignata.
-Dumnezeule, ce se intampla?
Edward isi puse protector o mana pe burta mea si ma mangaie usor.
-Cred ca esti insarcinata.

Wow! Ce capitol...
Surprinzator, nu alta...
Bravo, ami! Imi place la nebunie modul cum descrii si prezinti totul... chiar si amanuntele...
Astept nextul cu sufletul la gura, sa stii!
:*

Mersiii ><
Capitolele 4 si 5

Capitolul 4
-Fiul ratacitor-

-Poftim?
Practic, intrasem in stare de soc. ERA IMPOSIBIL! N-avea sens. Nu. Nu putea fi adevarat. Si chiar daca era... O aveam pe Renesmee deja. Dar...
-Ma tem ca sunt aproape de adevar. Cum altfel s-ar explica starea ta din ultimele zile?
M-am prabusit cu capul pe perna. Of, exact asta mai imi lipsea!
-Dar nu e posibil, nu... Amandoi suntem vampiri si... Si de ce as fi ramas insarcinata tocmai acum? N-are sens.
Edward isi atinti privirea pe peretele din spatele meu.
-Ba da, are, fu tot ce spuse.
Am inghitit in sec. Nu vedeam logica aici.
-Prima oara cand ai ramas insarcinata ai fost tot aici, pe insula. Atunci erai om. Insa din luna de miere n-am mai fost aici. Insa acum, ca ne-am intors... S-a intamplat din nou. In concluzie, insula Esme are ceva special, o influenta ciudata asupra vampirilor. -Sau doar asupra noastra, am murmurat eu.
-Sau doar asupra noastra, repeta el. Deci intelegi ce vreau sa spun?
-Da, cred ca inteleg.
-Cam asta ar fi problema... Cat despre tipul de care vorbeai..., continua el. Inca nu stiu prea multe. Cred ca l-am vazut atunci, cand... Ai lesinat. Insa, cand incerc sa imi amintesc, simt ceva ciudat. O durere, sau ceva de genul asta. E ca si cum...
Se opri, incercand sa isi aleaga cuvintele.
-Ca si cum o ceata ti-ar invalui mintea, am rostit amandoi in acelasi timp.
-Exact. De aceea, cred ca insula nu mai este un loc sigur. Ar trebui sa ne intoarcem, imi zise el.
Uau! Incredibil. A doua oara cand veneam aici si trebuia sa ne intoarcem, si de data asta, din acelasi motiv.
-Dar nu vreau, am protestat eu si mi-am ascunsa fata sub patura, ca un copil mic.
-Nici eu nu vreau, dar trebuie, spuse el calm si imi lua patura de pe ochi.
-Nu, eu nu plec, m-am incapatanat.
Ofta prelung si zise:
-Atunci n-am de ales. Trebuie sa aplic „tratamentul-special-de-ametire-a-Bellei”.
-Ce-i ala? am intrebat.
Edward zambi usor si se apleca sa ma sarute. Aaa, acel „tratament”... Care, de altfel, intotdeauna functiona.
-Deci? Te-ai razgandit?
-Nu plec, am repetat eu.
Edward chicoti si se indeparta. Ma privi pe sub gene si afisa zambetul lui strengaresc irezistibil. Am intors imediat capul, ca sa nu fiu distrasa de chipul sau fara cusur.
-Pe bune, chiar trebuie sa plecam, mi-a zis.
-De ce sa nu ramanem? l-am provocat eu.
-Pentru ca, din cate se pare, esti insarcinata. Si sarcina poate evloua mult mai repede decat la oameni. De aceea trebuie sa te consulte Carlisle.
In momentul acela am simtit o usoara impunsatura in burta.
-Ei bine, e evident ca se dezvolta mai repede, am murmurat si mi-am pus o mana pe burta. Ok, ne intoarcem acasa atunci, am incheiat eu cu un oftat.
M-am dat jos din pat si a trebuit sa ma tin de Edward ca sa-mi recapat echilibrul afectat de ameteala.
-Usor, spuse el bland.
Aproape nu-mi venea sa cred: nu m-am mai impiedicat si n-am mai fost stangace de cand eram om. Evident, urma sa se intample ceva. Ceva rau. Mi-am scuturat capul pentru a-mi alunga gandurile rele.
Mi-am schimbat rapid hainele. M-am imbracat cu o camasa albastra subtire si cu o pereche de jeansi.
Dupa asta, am inceput sa impachetam. Plecam din nou. Din acelasi motiv. Era clar un deja-vu. Si cat as fi vrut sa mai stam aici... Mai erau o gramada de lucruri de facut. Dar acum nu mai conta, caci vacanta noastra „perfecta” fusese distrusa.
***
-Ne-am intors! am strigat eu fara pic de vlaga.
Am privit in jur prin incapere.
-Hei? E cineva acasa?
Niciun raspuns.
-Alice? Rose?
Edward se duse si lua un biletel de pe masuta din fata televizorului si il citi cu voce tare:

„Suntem in Alaska, la clanul Denali. Avem probleme. Va vom spune imediat ce ne intoarcem acasa, sambata. Daca e ceva, sunati pe unul din noi.

P.S.:Renesmee e cu noi.

Carlisle”

-La naiba! La naiba! La naiba! m-am plans eu.
-Linisteste-te!
-Linistita? Cum pot fi linistita? Mai intai vacanta noastra a fost distrusa, apoi aflu ca sunt insarcinata si pe deasupra, Carlisle a plecat. Toti au plecat. Si se intorc de-abia peste cateva zile. Cum pot fi linistita in conditiile astea?
Am reusit sa spun toate astea dintr-o suflare. Edward parea uimit, dar am observat ca se abtinea sa nu izbucneasca in ras. Ei bine, nu i-a reusit. Il pufni rasul imediat cand ma vazu ca bat cu piciorul in podea nelinistita.
-Las-o balta, Bella! Esti asa draguta cand te enervezi!
Imi cuprinse talia cu un brat si imi zambi. Am marait, fiind prea nervoasa ca sa zambesc sau sa rad.
-Hmmm, si atat de sexy, sopti si ma trase brusc spre el.
-Nu, mai bine las-o tu balta, am zis, dar s-a prefacut ca nu ma aude in timp ce imi desfacu cativa din nasturii camasii; am chicotit si am incercat sa ma desprind din bratele sale, dar ma trase si mai aproape de corpul lui.
-Ce zici sa gasim o solutie la asta mai tarziu? sopti el.
Insa nu-mi lasa timp sa raspund. Buzele lui au inceput sa se miste frenetic peste ale mele. L-am tras mai aproape, pentru a savura din plin momentul. Apoi, se desprinse usor, gafaind. Se apropie din nou pentru a ma saruta, dar de data asta sarutul era delicat, timid; am simtit cum limba lui se plimba bland pe buza mea inferioara, trasand linii fine.
-Nu, hai sa-l sunam pe Carlisle, am reusit eu sa spun, respirand sacadat.
Incercarea mea fu nereusita. Paru sa nu ma bage in seama cand isi dadu tricoul jos.
Taraitul telefonului fix ne intrerupse. Edward marai si se duse la telefon; ridica receptorul si vorbi cu o voce cuprinsa de o calmitate care ma surprinse.
-Alo? A, buna, Jacob! Oh, bineinteles ca nu.
Jacob spuse ceva care il amuza pe Edward, caci a inceput sa rada.
-In niciun caz! spuse el, in vocea lui inca simtindu-se o urma de amuzament. Aha, aha. Nu, nu cred. Deci ce vroiai sa ne spui?
Asculta atent timp de un minut si apoi spuse:
-Aha, ok. Ora sapte. Perfect. Eu si Bella vom fi acolo.
Urma o pauza scurta.
-Aaa, nu, nu ne-ai deranjat. Bine, ne vedem atunci. Pa-pa!
Puse receptorul la loc si se repezi spre mine, continuand de unde am ramas. Si astfel, s-a dus naibii telefonul pe care trebuia sa i-l dam lui Carlisle.
***
Din ce mi-a spus Edward, Jacob ne invitase sa cunoastem „o persoana foarte importanta pentru el”. Nu stiam sigur la cine s-a referit, insa la ora 19:02 ajunsesem in La Push. Macar puteam sa mergem linistiti acolo, la urma urmei, tratatul fu distrus cu cativa ani in urma, deci nu mai era valabil.
Cand am ajuns pe plaja, am observat cateva persoane in jurul unui foc ce palpaia nelinistit. Erau Jacob, Seth, Billy si inca cineva. Nu sunt sigura ca il cunosteam.
Eu si Edward ne-am apropiat de foc tinandu-ne de mana. Jacob ne observa si spuse vesel:
-Hei! Ce bine ca ati venit! Si spunand acestea, ma imbratisa cam stangaci.
-Ma bucur sa te vad.
Jake zambi si arunca o privire peste umar la strainul care statea cu spatele la noi.
-Pai... Sa trecem direct la subiect atunci... Poate ca o sa vi se para incredibil, dar... Ei, ma rog. Vi-l prezint pe fratele meu.
-N-am stiut ca ai un frate, am zis eu nedumerita.
-E... O poveste lunga... In orice caz, el e fratele meu, William!
In momentul acela, cel pe care nu-l cunosteam se intoarse.
-Buna, Bella! a spus el pe un ton senin.
PE TOTI SFINTII!!! El era! Ciudatul de pe insula. In mod ciudat, cand am simtit parfumul de lemn si cocos am simtit fluturi in stomac. Si brusc, mi-am amintit absolut totul: intalnirea aceea, conversatia, aaa... Sarutul...
-Il cunosti? ma intreba Edward si ma stranse de mana.
-Aha! Deci el este... „Incantatorul” tau sot... Nu-i asa?
-Asa este, am raspuns cu vocea gatuita.
Edward se uita perplex la mine timp de cateva secunde apoi spuse:
-Ok, de unde o cunosti pe Bella?
-Din... Amintiri, spuse el si imi facu cu ochiul... Sau poate doar mi s-a parut.
Am profitat de tacerea ce se lasa pentru a ma ridica pe varfuri si a-i sopti lui Edward la ureche:
-El e tipul de pe insula.
Fusese de ajuns. Intelese imediat si intreba cu o voce politicoasa (daca nu l-as fi cunoscut atat de bine as fi putut jura ca e calm, chiar daca pe dinauntru fierbea).
-Putem sta putin de vorba?
-Desigur, raspunse fratele lui Jacob la fel de calm.
Se indepartara cativa pasi, dar se oprira cand vazura ca eu mergeam in urma lor.
-Bella, asteapta aici. Ma intorc imediat.
Dar nici prin gand nu imi trecea sa ii las pe cei doi singuri. Cine stie, daca Edward si-ar fi pierdut firea... Dumnezeule, nu as fi vrut sa stiu ce se intampla!
-Nu, vin si eu.
Amandoi au parut sa imi observe hotararea din voce asa ca au dat din cap tacuti si mi-au facut semn sa vin.
Ne-am dus intr-un loc ceva mai departat de locul unde stateau ceilalti. Am inspirat adanc, incercand sa ma pregatesc pentru scandalul care urma.
-Se pare ca acum putem vorbi, spuse William plictisit. Sper doar ca nu va dura mult.
-Nu va dura prea mult, il asigura Edward.
-Spune ce ai de spus, atunci.
-Bun,ca sa nu iti rapesc din „timpul tau pretios” o sa trec direct la subiect:de unde o cunosti pe Bella?
Desi stia, astepta resemnat raspunsul lui.
-N-o cunosc. Doar seamana cu cineva, si Jacob mi-a vorbit despre ea, adica...
-Minti, il intrerupse el politicos.
-Nu, nu e adevarat.
Ochii i se ingustara si il privira pe William sfidator.
-Stiu bine cand cineva minte si cand nu.
-Grozav, atunci ar trebui sa stii ca nu mint.
-De unde o cunosti? repeta el.
-Conteaza? Si oricum, nu ma simt dator sa dau explicatii unui tip ciudat si curios pe care nici macar nu-l cunosc.
-Da, poate ca sunt ciudat si curios, spuse Edward, dar macar nu ma port superior si nu fac pe nestiutorul.
-Vrei sa stii chiar asa de mult? Intreab-o pe ea, atunci.
Edward isi cobori privirea spre mine si ma privi confuz.
-De fapt, nici eu nu prea stiu..., am zis.
-Se pare ca n-are chef sa vorbeasca.
M-am uitat urat la William. Cum poate fi un om pe care de-abia l-ai cunoscut atat de agasant?
-Alte intrebari? spuse el plictisit.
L-am tras pe Edward de mana incercand sa ii dau de inteles ca vreau sa mergem. Discutiile de genul asta nu duceau nicaieri.
-Momentan nu. Multumesc pentru timpul acordat.
William isi dadu ochii peste cap teatral si se indeparta incet printre copaci. L-am urmarit cu privirea pana cand disparu cu totul.
-Ciudat tipul, fu tot ce a spus Edward. Statea sprijinit de un copac langa mine si ii scrijelea scoarta nervos.
Am aprobat usor din cap si m-am indepartat cativa pasi, cu gandul sa ma intorc spre plaja. M-am oprit si l-am intrebat:
-Nu vii?
-Mai raman putin.
Am luat-o inainte cu pasi lenti. Am auzit in spatele meu un zgomot deranjant, de ruptura. M-am intors si am privit uimita cum copacul de care adineauri statea sprijinit Edward acum era daramat la pamant, sfaramat in mii de aschii.
-Ups, spuse el. Se uita la mine zambind strengareste si imi facu cu ochiul. Am chicotit distrata si am plecat.
Cand am ajuns, m-am asezat imediat langa Jacob, in fata focului. Amurgul invaluia plaja cu un strat superficial de ceata si intuneric. Racoarea invaluia imprejurarile. In zare se vedeau valurile cum vin ca niste fantasme spre tarm, periculoase si in acelasi timp vulnerabile. Norii se adunau pe cer, prevestind o furtuna.
-Si cum spuneam, a zis William, ca si cum ar fi continuat o conversatie intrerupta de venirea mea, cam asta a fost principalul motiv. Sper ca m-ati inteles si ca... Nu s-a suparat nimeni pe mine.
-Frate, cum sa ma supar? Eu nici nu stiam ca am un frate! spuse Jake intuziasmat. Eu unul sunt fericit ca te-ai intors.
-Se pare ca nu toti se bucura de intoarcerea fiului ratacitor*, mormai Billy ca un urs trezit din hibernare.
-Mda, l-am aprobat eu fara sa realizez. Asa e...








































____________________________________________________________________
*Aluzie la o legenda biblica
Capitolul 5
-Fara scapare-


Jacob clipi de cateva ori nedumerit si imi spuse apoi:
-Vrei sa stii de ce nu ti-am spus ca am un frate? Pentru ca nu am stiut, de asta. Se pare ca Billy stia, dar n-a vrut niciodata sa-mi spuna.
-Aceeasi explicatie mi-ai dat-o si acum cinci minute.
-Poate pentru ca acelasi lucru m-ai intrebat si tu acum cinci minute.
Am marait amandoi si ne-am privit sfidator. Sunetul trist al unui tunet se sparse deasupra noastra, odata cu norii din care curgeau necontenit picaturi de ploaie.
-Daca asta e singurul raspuns valabil, atunci eu plec acasa. Poti sa te duci inapoi, Jacob.
Si spunand asta, m-am ridicat de pe radacina copacului alb unde obisnuiam sa stau cu Jake cand veneam in La Push si am dat sa plec.
-Bine… Ce altceva vrei sa mai stii, Bella?
-Nu cred ca mai e nevoie sa stiu nimic, am raspuns eu rece.
El dadu din umeri si spuse:
-Daca te-ai suparat pe mine, imi pare rau. Nu vroiam, dar…
-Nu conteaza. Nu m-am suparat. Oricum trebuie sa ma intorc acasa. Ma duc sa il caut pe Edward.
-Unde e?
-Nu stiu sigur.
-Ok, Bells, ne mai vedem atunci, spuse el si ma stranse in brate.
Si ne-am dus amandoi in directii diferite. Am luat-o spre padure. Era aproape ora 11:00 P.M. si noaptea picta totul in nuante fade si reci de albastru.
M-am afundat in padure, printre copaci. Am alergat pana cand am simtit in aer inebunitorul parfum de miere, liliac si soare care imi era atat de familiar, doar ca de data asta era amestecat si cu un usor parfum de ploaie.
-Edward? Esti aici?
Se auzi ceva, ca o muscatura, undeva mai in fata. Am inaintat putin si am distins in intuneric, prin patura de ploaie, silueta lui Edward, aplecata peste cadavrul unui animal. Era patat din cap pana in picioare de sange si noroi. Isi ridica putin capul spre mine si zambi. Defapt nu, nu zambi, ci ranji. Un ranjet diabolic. Ceva ce nu vazusem niciodata pe chipul angelic al sau.
-Te simti bine? Vrei sa mergem acasa? l-am intrebat.
Ranjetul i se extinse pe fata. Chicoti dusmanos si ma privi pe sub gene. Dar nu era privirea lui seducatoare care ma inebunea, era o privire periculoasa, incarcata de ura, a unui vanator, o privire care nu mi-a fost niciodata “adresata”. Irisii lui erau rosii precum vapaia focului si inspirau teama oricui indraznea sa il priveasca in ochi. Se ridica printr-o miscare eleganta si se repezi, pe neasteptate, spre mine, rupandu-mi hainele cu dintii precum un animal.
-Stai! Ce faci?
Nu raspunse, in schimb ma apuca de maini si, intr-o secunda, ma lipi cu spatele de scoarta unui copac si ma imobiliza.
-Edward! Ai inebunit?
Nu se obosi sa-mi raspunda. Se apleca usor spre gatul meu si incerca sa ma muste. Am inhalat parfumul lui dulce si am realizat ca fac o greseala. Ce se intampla nu era o joaca, ci o adevarata lupta. I-am simtit rasuflarea intretaiata pe gat, apoi am simtit cum dintii lui imi patrund usor pielea de marmura. Am gemut simtind o usoara impunsatura, de-abia perceptibila. Mi-am pus mainile pe pieptul lui si l-am dat la o parte, de-a dreptul speriata si am incercat sa ma desprind de stransoarea mainilor lui.
-Inceteaza! Ce e cu tine?
Ploaia cadea zgomotos peste noi, in timp ce fulgerele si tunetele intretineau atmosfera de cosmar.
Edward ma privea cu ura, cu o ura de moarte. Arata ca un personaj din filmele horror: salbatic, plin de sange, dornic sa ucida. Nu imi fusese niciodata frica de el, dar acum eram chiar ingrozita. Eram ingrozita de latura asta a sa, pe care nu indraznise sa mi-o arate.
Isi elibera mainile, reusind insa sa ma imobilizeze cu corpul. Imi lua capul in mainile lui si incerca sa mi-l rupa. M-am zbatut speriata, insa parca ramasesem fara puteri.
Vazand ca nu ii reusise nici aceasta manevra, incerca altceva: cu o mana ma apuca de gat, cu cealalta imi tinea capul pe spate si, incerca sa imi suceasca gatul.
-Te rog, lasa-ma-n pace! am strigat eu, smucindu-ma din stransoare.
Nu imi baga in seama tentativa patetica de a ma elibera. Ba chiar rase amar cand vazu ca incep sa ma predau. Se repezi cu gura spre gatul meu si de data asta, dintii sai intrara si mai adanc in piele, ca un cutit ce intra in miezul zemos al unui fruct.
Am scos un tipat puternic, sonor, care acoperi pana si sunetul tunetelor. Edward incremeni cu o mana pe gatul meu si cealalta pe capul meu. Se uita la mine si orice urma de ura disparu din trasaturile lui perfecte. Irisii isi revenisera la culoarea lor normala. Mana care se afla pe gatul meu aluneca bland pe pielea mea, mangaindu-ma.
Am vrut sa ma asigur ca nu cumva cauta o noua tactica sa ma ucida, dar din nedumerirea si blandetea din privirea lui, mi-am dat seama ca isi revenise.
M-am dat la o parte, cuprinsa de un sentiment de aversiune fata de persoana pe care o iubeam cel mai mult. M-am uitat in jos la mine si acum eram si eu patata de sange si noroi din cap pana in picioare.
M-am chircit la radacina copacului si am simtit cum corpul imi este cuprins de un tremur violent cand l-am vazut pe Edward ca vine spre mine.
-Ce-ai patit, Bella? ma intreba el.
-Ma ataci fara niciun motiv si ma intrebi ce-am patit?
Parea incurcat.
-Nu-mi amintesc sa te fi atacat.
-De asta iti amintesti? am intrebat si mi-am dat la o parte parul de pe gat unde se vedea urma dintilor lui.
Socul si uimirea s-au amestecat intr-o clipa pe fata lui.
-Eu am facut asta? intreba el , cuprins de groaza. B-Bella, spune-mi, eu ti-am facut asta?
Am dat din cap si l-am privit ingrijorata si in acelasi timp infricosata.
Se apleca si atinse cu varful degetelor muscatura de pe gatul meu. Tresari ca si cum s-ar fi curentat.
Ma ridica usor si ma cuprinse cu bratele intr-o imbratisare calda. Am tresarit cand ma atinse, si un nou val de frica incepu sa ma inunde. Am inceput sa tremur din nou.
-Shhh, linisteste-te, iubito. Stai, nu iti fac niciun rau. Nu te speria. N-o sa te ranesc. Promit.
Si atunci chiar l-am crezut. M-am ghemuit in bratele lui, simtindu-ma pentru prima data in acea seara in siguranta.
-Sunt un monstru, Bella, ofta el.
-Nu esti. Nu ai vrut tu sa faci asta. Sunt sigura.
-Da, dar eu am facut-o.
-Iti amintesti ceva?
-Nu. Absolut nimic.
Am oftat. Deci era ceva la mijloc. Ceva rau. Era ca si cum… Cineva ii controlase gandurile, ca si cum actionase in locul lui!
-O vom scoate la capat, i-am spus.
Ma stranse mai tare in brate si imi sopti cu glas tremurat:
-Te iubesc.
Ma privi in ochi si din privire ii citeam atatea sentimente: durere, amaraciune, regret, tristete, dezamagire…
Se apleca spre mine si isi apasa prelung buzele de ale mele. I-am raspuns la sarut, desi mintea imi era departe. Imi mangaie fata si isi misca incet buzele peste ale mele. Si in acel moment, simteam ca initiativa lui de a ma omori de mai inainte nu existase… Parca rana de pe gatul meu se vindecase… Simteam ca nimic din ce s-a intamplat nu fusese adevarat. Din pacate, nimic din toate astea nu era real. Edward chiar a vrut sa ma omoare. A vrut asta. Si acum, ca si cum nu s-a intamplat nimic, ma saruta.
Ploaia cadea sacadat deasupra noastra. Din cand in cand se auzeau tunete sparte, precum niste vaiete.
Intr-un tarziu, Edward isi desprinse buzele de ale mele si spuse:
-Imi pare rau pentru ce s-a intamplat. Hai sa ne intoarcem acasa.
M-am uitat in jos la mine, apoi la gramada de haine rupte care zaceau la radacina copacului.
-Cand m-ai atacat mi-ai cam distrus hainele, am zis.
-Scuze, uite, tine asta.
Isi dadu jos camasa si mi-o dadu mie. Mi-am pus-o pe mine si pot sa spun ca aratam ca un nebun de la senatoriu: murdara si in camasa mult prea mare. Imi era lunga pana aproape de genunchi.
-Cat de oribil arat? l-am intrebat.
-Nu arati oribil, esti foarte frumoasa, ma consola el si imi cuprinse talia cu un brat.
Am iesit amandoi din padure. Ploaia nu contenea sa cada din cer. Am alergat pana la ferrari-ul pe care mi-l dadusera Emmett, Jasper si Carlisle de ziua mea si am intrat repede in masina.
Edward porni motorul care incepu imediat sa toarca si porni. Ei bine, da, inca nu condusesem vreodata ferrari-ul si n-aveam de gand sa il conduc nici moarta.
Ne-am indepartat incet de rezervatie. Drumul era pustiu si nu treceau prea multe masini. In mod subit, nici Edward nu conducea rapid in seara aia.
M-am ghemuit pe scaun si m-am uitat pe fereastra. Intunericul si ploaia invaluiau totul. Tunetele si respiratia grea a lui Edward erau singurele lucruri care se mai auzeau. Drumul parea ca nu se mai termina…
***
-Vreau sa aud si teoriile tale, Edward. Poate astfel putem pune lucrurile cap la cap…
-Cred ca ce s-a intamplat are legatura cu… William, fratele lui Jacob, de altfel, si tu crezi asta. Am aflat un lucru si sunt sigur de asta. I-am citit gandurile si se gandea “pe ce teritoriu avea sa vaneze oameni”. Si am mai aflat ceva, tot cand ii citeam gandurile. O sa iti spun exact la ce se gandea: “Ce are tipa asta de nu pot sa ii controlez mintea? De ce nu ii pot sterge memoria?”
-Dar… A reusit sa imi stearga ceva din memorie.
-Stiu, mi-ai mai spus. Dar aia nu era din cauza lui, ci din cauza ca esti insarcinata.
-Aha.
-Ceea ce deducem in orice caz din gandurile lui este ca William asta e vampir. Un vampir care poate manipula mintile celorlalti si le poate sterge memoria.
-Cum de nu si-a dat nimeni seama? Nici Billy, nici Jacob…
-Controleaza mintile, iti amintesti? Ii poate face sa gandeasca cum vrea el. Dar tu esti imuna la puterea lui, ca la toti vampirii.
-Aaa, defapt da… Incurcata treaba…
-Incurcata e putin spus… Daca imi poate controla mie gandurile, realizezi ce as putea sa iti fac?
-Mda…
-Dar nu poate controla mintea unui om cand acesta este la distanta. Vezi? Acum el nu este aici, deci imi amintesc foarte bine totul. Cand te-am atacat, evident el era acolo si mi-a sters din minte tot ce s-a intamplat. Acum insa imi amintesc perfect cand te-am atacat, si ce s-a intamplat dupa aia.
-Mda, teoriile tale par mai realiste decat teoriile mele cu vrajitori si magicieni…
-Nu sunt doar mai realiste, Bella, ci sunt chiar reale.
-De parca nu aveam deja o problema, am spus si m-am uitat la burta mea care mai crescuse putin.
-Mda, dar mai este ceva: William e atras de tine, fapt care il face sa ma urasca pe mine. Daca afla de existenta lui Renesmee atunci va incerca sa o distruga pe ea, deoarece e copilul nostru, va prinde asadar momentul oportun, cand tu vei fi singura cu Nessie, de exemplu si… Sau poate nu doar cand esti singura. Poate cand sunt si eu. Mi-ar putea controla mintea si m-ar putea face sa il ajut.
-Simt ca imi explodeaza capul, Edward!
-Eu doar iti prezint situatia.
-Stiu, stiu… Dar… Totul pare fara scapare!
-Asa pare, dar vom gasi impreuna o solutie. Momentan, trebuie sa facem altceva.
-Ce anume?
-Mai tii minte telefonul pe care trebuia sa i-l dam lui Carlisle?
-Aaa… Bine. Suna-l tu, te rog.
-Ok, spuse el.
Am ramas intinsa in pat, socata de cat de repede fusese rezolvat tot misterul. William incercase sa faca in asa fel incat Edward sa para ca vrea sa ma omoare, crezand probabil ca astfel, m-as fi indepartat de el si l-as uri. Gresit. A omis detaliul cel mai important: l-as fi iubit pe Edward indiferent de ce mi-ar fi facut...
Asadar, se anuntau “vremuri grele”: urma o perioada de-a dreptul oribila, dar trebuia sa trecem peste ea, orice s-ar fi intamplat.
Dupa cateva minute, Edward intra in camera cu o expresie dura pe fata.
-Probleme noi.
-Iarasi? Sunt destule pana acum!
-Un necaz nu vine niciodata singur.
-Deci? Ce mai e acum? Sa auzim!
-Carmen a murit.
Mi-a luat cateva secunde sa imi gasesc vocea ca sa pot vorbi din nou.
-Carmen? Din clanul Denali? Cum a murit?
-Atacator necunoscut, spuse el sec.
Se pare ca amandoi banuiam deja cine e atacatorul…

Am citit doar capitolul 5, ca pe 4 l-am citit mai demult...
Si e surprinzator, ca de obicei...
Go on, ami! :*